Mustele si albinele
de Ion Heliade Radulescu

Judecata foarte mare oarecand s-a ridicat
Intre muste si albine, incat lumea-au speriat.

Mustele zbarniau tare
Si, prin probe vederate,
Dupa gust si demancare
Demonstrau ca avocate

Trecute prin doctorat
(Caci aveau si ochelari,
Ca toti doctii cei mai mari),

Demonstrau invederat,
De la una pan' la mie,
Ca se trag din carne vie
Si ca tabara le-e leagan
Si botezul lor in sange,
Ca-ntretin si barbatia
Suparand pe cel ce linge,
Caci ele ciupesc eroii
Si-i desteapta la rezbel
Si-i invita la macel;
Ele-mpung si-ndeamna boii
La carat, la aratura;
Ele cailor dau ghes
La suis spre culmatura,
Si ca unde-o fi sa fie,
Mai curat si pe-nteles,
La-mbuibari calugaresti,
La ospete-mparatesti,
Ele mare au protie:
La dulcete, la placinte,
Cu dreptul de prezidinte
Ele-ncep de capatai,
Ele pisca mai intai;
Si ca-n fine, peste toate,
Fara insa, fara poate,
Musca este coconeata,
Ca se pune poponeata
Peste tot ce-a vietuit,
Peste tot ce s-a mancat,
Pe orice s-a cheltuit
Si-n coliba, si-n palat.
Prin deci dar argumentau
Si asa invederau:
Cum ca mierea, din dreptate,
E a lor proprietate,
Caci albina n-are gust
Ca muscoii dupa must,
Nici incai istetul bot
Ca sa dea ca musca-n tot,
Ci tot da din floare-n floare,
Adunand ca cersetoare.
Ba dracoaice,
Talharoaice,

Hoate de conservatoare,
Retrograde, tradatoare!...

Astfel mustele turbate
Dau si ele prin dreptate,
Prin progres si libertate
Si prin cate alea toate.
Si zbierau la lumea-ntreaga
Ca sa judece, s-aleaga,
Nimanui nu mai da pas,

Zbarnaiau
Si se puneau

Avocatilor pe nas.
Timpul mustelor venise
Ca si timpul la ciocoi,
Caci natura se starpise,
Producea tot la muscoi.
Si era-n dispret laboarea,
Artele, stiinta,-ardoarea
Catre binele comun.
Si cand mustele se pun,
Ele, stiti, cu iertaciune,
Ca ce fac nu se mai spune.
S-apoi s-un muscoi istet
Si din toti mai precupet,
Ca un mare mierolog
Striga tot din terfelog:

"La legi noi,
Lingariti noi!"

Si lingaritii cei noi
Se aflara ai muscoi,
Si zburau si zbarnaiau,
Se-ndesau, se repezeau,
Unul p-altul se-njurau;
Si la lupta cand erau,
Piept la piept nu cutezau,
Ci dau tot pe dinapoi,
Dupa legile mai noi.
Si in mierea ce furau,
Acolo se si-necau.

Iar albinele tacute,
Ca oricare muncitor,
Erau toate prevazute
Dinapoi cu acul lor.

Si ziceau, laborioase: "Noi de ceara sa catam,
Templele sa luminam,
Si a miere ce producem barbateste s-aparam.
Daca mustele codarde vor sa dea pe dinapoi,

Zbarnaind,
Calomniind,
Binele parodiind,

Tot la coada prea fireste cata sa ne-armam si noi.
Iar albina conductoare,
Pan-aci ascultatoare,

Se scula
Si cuvanta:

"V-ati armat, fetele mele; insa stiti ceva mai bun?
Va catati de lucrul vostru si de binele comun.
Miere cat de multa fie si apuce macar cine,

Ca mustele cu-al lor bot,
Ce dau lacome prin tot,
Se sting, uite-le, de sine:
Cand in miere inecate,
Cand de aburi oparite,
Cand de flacare parlite,
Cand de crivat degerate.
Ascultati, fetele mele,
Nu-i pericol de la ele:

Despre urs, uciga-l toaca! fiti cu ochii luminati:
Numai pentru botul lui,
Mai mult decat al oricui,
Acele vi le pastrati."

1860

wikisource.org

 Mierea si ceara
de Tudor Arghezi

Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Tarana de soare,
De pe flori usoare,
Pulberea de luna
De pe matraguna,
Scrumul de sofran,
Nea de maghiran,

De pe izma-creata
Broboane de ceata,
Lana de tamaie
Si smirna, moliie
Soiuri de lumina
Facuta faina.
Li se-astern ca panzele
Toate dupa-pranzele,
Si la toate ceasurile
Trambele, atlasurile.

Cred ca va-ncapea
Intr-un stup si-o stea,
Care a venit
Si s-a ratacit
Dintr-un roi de sus.
Si care diseara
E miere si ceara.